FRF lansează programul ”Împreună suntem fotbal”

Federația Română de Fotbal anunță lansarea programului ”Împreună suntem fotbal”, cel mai amplu proiect din istoria fotbalului românesc dedicat practicării fotbalului de bază: grassroots. Federația dezvoltă unsprezece proiecte naționale în sistem integrat, începând din această toamnă, ce includ competiții și acțiuni de scouting.  Acestea acoperă mediul urban și rural, în parteneriat cu autoritățile centrale, locale și mediul de business. Lansarea oficială a programului va avea loc marți, 29 septembrie, în cadrul unui eveniment dedicat. ”Împreună suntem fotbal” este proiectul ce va redeschide canalele de cultivare a performanței prin dezvoltarea pasiunii pentru sport și la care participarea este gratuită, indiferent de vârstă, sex, ocupație sau pregătire profesională. Obiectivele proiectului sunt: formarea individuală prin valorile sportului, îmbunătățirea nivelului general al activității fizice în România, incluziune și mobilitate socială, angrenarea structurilor instituționale în dezvoltarea fotbalului, promovarea fotbalului ca fenomen social.  ”Astfel, ne putem întoarce la esența fotbalului: bucuria și emoțiile jocului! Putem salva prezentul, construind viitorul fotbalului românesc și al unei societăți mai implicate, mai sănătoase, mai conștiente de beneficiile sportului și ale mediului competițional”, declară Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal.  Evenimentul se bucură de prezența personalităților locale ale fotbalului românesc, dar și de vizita lui Jesper Møller, Președintele Federației Daneze de Fotbal.

Mai multe detalii despre implementarea programului, investiții și obiective vor fi prezentate în cadrul evenimentului de lansare ce va avea loc marți, 29 septembrie, la Teatrul Național București (Sala Media), la care, începând cu ora 11:00, sunt invitați reprezentanții instituțiilor de presă. (text si foto: www.frf.ro)




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *