FRF cere despăgubiri fanilor care au provocat incidente la meciul România - Polonia

FRF cere despăgubiri fanilor care au provocat incidente la meciul România – Polonia

Comisia de Discplină și Etică a FIFA a decis ca în urma incidentelor de la partida cu Polonia, naționala României să nu dispute pe Arena Națională două meciuri din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din Rusia de anul viitor.

Sancțiunea s-a aplicat pentru partida cu Daneamarca, disputată la Cluj pe 26 martie, iar executarea pentru cea de-a doua partidă a fost suspandată pentru o perioadă de probațiune de doi ani.

Suma cu care FRF se constituie parte civilă va fi alcătuită din sumele cu care Federația Română de Fotbal a fost sancționată de către autorități competente (Jandarmerie și Comisia de Disciplină și Etică a FIFA) la care urmează să se adauge contravaloarea biletelor nevândute ca urmare a organizării jocului pe un stadion cu o capacitate mai mică , precum și diferența de cost dintre organizarea jocului la Cluj și nu la București.

“Poliția și Parchetul ne-au trimis adrese pentru a ne constitui parte civilă în urma incidentelor de la România-Polonia unde am fost prejudiciați, am primit sancțiuni atât din partea Jandarmeriei, de 43.000 lei, cât și de la FIFA, 98.000 de franci elvețieni. Pe lângă aceste sancțiuni, există și prejudicii care țin de mutarea meciului la Cluj-Napoca, costuri de relocare, numărul de bilete mai mare pe care l-am fi putut vinde dacă jucam pe Arena Națională. Și firma de pază va trebuie să suporte o parte dintre aceste cheltuieli. Știți bine că am decis ca profitul de la toate partidele României din aceste preliminarii să fie investit în proiecte pentru copii și juniori, votate de fani pe site-ul Federației. Dorim să recuperăm aceste sume pentru că anumite gesturi inconștiente ale unor fani au luat practic acest eventual profit dinspre proiectele de dezvoltare și nu e normal”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.



Clubul Media Business este o agenție full service care oferă de peste 8 ani servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate. Dacă sunteți interesat(ă) de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Te rog să ne contactezi la chiromelu@yahoo.com, 0744 525 607 (Romeo Chiriac).