Fenomenul Halep, în prima ediţie “Dosar România”, la TVR

Dosar România revine cu subiecte şi reportaje exclusive din 7 octombrie, informează TVR. Noi poveşti, care alcătuiesc un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, posibil, viitorul acestei ţări, vor putea fi urmărite la TVR 1 şi TVR+ sâmbăta, de la ora 21.00.

În prima ediţie Dosar România, jurnalista Irina Păcurariu ne vorbeşte despre Fenomenul Halep.

În ultimii 3 ani românii au investit speranţă, simpatie, patimă sau empatie într-o jucătoare de tenis. Simona Halep, care a ajuns numarul 2 mondial pornind de pe locul 150, deţine recordul de rezistenţă în TOP 10 dintre toate jucătoarele de tenis aflate în activitate.

Nascută la Constanţa, sportiva în vârstă de 26 de ani a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte din actualitatea românească şi se poate spune de multe ori că Simona Halep este omul momentului, cea mai populară personalitate din România. În prima ediţie Dosar România din acest sezon, Irina Păcurariu ne propune un interviu în excusivitate cu Simona Halep, completat de opinii despre ea ale unor jurnalişti, sportivi, specialişti în marketing sau simpli iubitori de tenis.

Românca, locul 2 WTA, se va duela cu Daria Kasatkina, locul 34 WTA, în sferturile de finală ale turneului de la Beijing în dimineaţa de vineri, 6 octombrie. Simona a eliminat-o pe Maria Sharapova, locul 104 WTA, în turul III la Beijing, scor 6-2, 6-2, aceasta fiind prima victorie a româncei în faţa rusoaicei, în 8 meciuri.