Eurosport transmite tragerea la sorți a play-off-urilor UCL și EL

Eurosport transmite tragerea la sorți a play-off-urilor UCL și EL – Fotbal Imago, informează tv.eurosport.ro. Steaua își află vineri adversara pentru un loc în grupele Europa League După 1-1 pe teren propriu cu Partizan, Steaua nu a reușit să întoarcă soarta calificării la Belgrad, acolo unde a pierdut cu 4-2. Astfel, Partizan și-a câștigat dreptul de a fi vineri în urnele pentru play-off-ul Ligii Campionilor în timp ce Steaua mai are șansa de a evolua în cupele europene, dar în Europa League. Și pentru a ajunge în grupele acestei competiții va juca în play-off. Ambele trageri la sorți sunt transmise în direct pe Eurosport, vineri începând cu ora 13.00. Nume importante ale fotbalului european încearcă pătrunderea în elită. După ce au ratat o calificare directă în UCL, echipe precum Manchester United, Valencia, Bayer Leverkusen, Lazio sau AS Monaco sunt acum implicate în play-off. Din urne nu va lipsi nici echipa antrenată de Mircea Lucescu: Șahtior a avut parte de un adversar extrem de dificil în turul 3 preliminar iar după 0-0 la Istanbul, formația din Ucraina s-a impus cu 3-0 în disputa cu Fener. Pentru a vedea cât de disputată va fi această dublă manșă, amintim faptul că mai intră în joc Lazio (formația la care activează Ștefan Radu), Sporting Lisabona, Celtic sau FC Basel. Meciurile din play-off-ul UCL se vor juca pe 18-19 august și apoi pe 25-26 august, cele 10 echipe calificate alăturându-se celorlalte 22 de formații care au obținut calificarea directă în grupele Champions League.

De partea cealaltă, 15 formații au fost forțate să-și schimbe obiectivele. Aceste sunt echipele care au pierdut în turul 3 al UCL, fiind trimise automat în urnele play-off-ului EL: Ajax, HJK Helsinki, Fener, Lech Poznan, Molde, Midtjylland, Milsami Orhei, Panathinaikos, Qarabag, Salzburg, Sparta Praga, Steaua, Videoton, Viktoria Plzen și Young Boys. Lângă acestea, în urne vor mai fi cele 29 de câștigătoare ale turului 3 preliminar al EL.

Tragerea la sorți a meciurilor din play-off-ul Ligii Campionilor e Live pe Eurosport vineri de la ora 13.00 iar o oră mai târziu vedem în direct care vor fi perechile din play-off-ul Europa League. Programele Eurosport se văd online pe Eurosport Player. (text și foto: tv.eurosport.ro)



Clubul Media Business este o agenție full service care oferă de peste 8 ani servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate. Dacă sunteți interesat(ă) de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Te rog să ne contactezi la chiromelu@yahoo.com, 0744 525 607 (Romeo Chiriac).