Eurosport transmite Live finala feminină de la Roland Garros

Eurosport transmite Live finala feminină de la Roland Garros. Sâmbătă, de la ora 16.00, Serena Williams și Lucie Safarova luptă pentru trofeul de la French Open. Anul trecut, Garbine Muguruza producea marea surpriză de la Roland Garros, eliminând-o pe Serena Williams tocmai în turul al doilea. Chiar dacă este turneul de Mare Șlem unde are cele mai slabe rezultate, jucătoarea din Statele Unite are totuși două trofee pe zgura pariziană, cucerite în 2002 și 2013. Pe lângă acestea, Serena a mai ajuns de alte 5 ori în sferturi și o dată în semifinale. Prima participare la openul francez pentru Serena Williams o regăsim tocmai în 1998: înfrângere în optimi cu Arantxa Sanchez-Vicario. De partea cealaltă, Lucie Safarova este în premieră într-o finală de Grand Slam, după semifinala de anul trecut de la Wimbledon. În cele 10 prezențe la Roland Garros, cele mai bune rezultate ale jucătoarei din Cehia sunt cele două jocuri din optimi, din 2007 și 2014. A 13-a pe lista capilor de serie, Safarova e cea care a eliminat-o în optimi pe Maria Sharapova, campioana din 2014. Dacă Serena va împlini 34 de ani în septembrie, Lucie este cu 6 ani mai tânără. În timp ce Williams ocupă prima poziție în ierarhia WTA, Safarova este a 13-a în ierarhia mondială, însă va face acum pasul spre top 10. De 8 ori s-au mai întâlnit cele două adversare iar scorul întâlnirilor directe este 8-0 în favoarea jucătoarei din Statele Unite. Ultima oară au stat față în față anul trecut, în optimile de finală de la Beijing. Serena s-a impus în 3 seturi, 6-1, 1-6, 6-2. Finala feminină de la Roland Garros poate fi urmărită în direct pe Eurosport, sâmbătă de la ora 16.00. Înaintea meciului puteți urmări o nouă ediție a magazinului Game, set și Mats, acolo unde expertul Eurosport Mats Wilander îl are alături pe John McEnroe. După finala feminină, puteți vedea în direct lupta pentru trofeu din întrecerea de dublu masculin.

Reuters (text si foto: tv.eurosport.ro)