Etapa a 8-a din Turul Franței, LIVE pe Eurosport 1

Etapa a opta din Turul Franței, “Regina Pirineilor”, este LIVE pe Eurosport 1, informează tv.eurosport.ro. Competiția se desfășoară în perioada 2-24 iulie.

După o primă săptămână în care sprinterii au fost cei care au stat în lumina reflectoarelor, Turul Franței a intrat în Pirinei. Odată cu etapa de vineri, am avut loc și prima cățărare de categoria 1 din această ediției a competiției. Victoria a revenit britanicului de la Dimension Data, Steven Cummings, a cărui evadare a fost imposibil de combătut.

Etapa de astăzi înaintează în munți și, drept urmare, cățărările se înmulțesc. În cei 184 de kilometri care vor fi străbătuți între Pau și Bagneres-de-Luchon, cicliștii vor da peste cățărarea Col du Tourmalet, de categorie specială. Pe lângă aceasta, înainte de finalul etapei, vom mai asista la trei cățărări, dintre care două sunt de categoria 1.

Comentatorul și expertul Eurosport, Alex Ciocan, a rezumat etapa a opta: “Iată o adevarată etapă de Turul Franței. Patru cățărări dintre care una legendară: Col du Tourmalet, la peste 2100m altitudine. Aici va fi prima adevarată bătălie pentru tricoul galben, iar dacă viteza impusă de echipele puternice va fi mare, pericolul de a sosi în afara timpului de control îi va amenința pe mulți. Această etapă este considerată ‘Regina Pirineilor'”.

Echipa de comentatori și experți ai Eurosport este în fiecare zi în dialog cu voi pe pagina de Facebook și răspunde comentariilor voastre în timp real.

Etapa a șasea a Turului Franței este LIVE pe Eurosport 1 și online pe Eurosport Player de la ora 15:15 și este precedată de “Turul Franței Extra”, de la 15:00.