Etapă de CM la ciclism si paraciclism in Romania

Presedintele Federatiei Romane de Ciclism (FRC), Nicolae Plugaru, spune ca a inceput demersurile pentru a organiza in anul 2015 in tara noastra o etapa de Cupa Mondiala de ciclism şi paracicilsm. El a insotit echipa nationala de persoane cu dizabilitati a Romaniei, care a participat in perioada 8 – 11 mai, la Cupa Mondiala din Castiglione della Pescaia (Italia).

ciclism teo plugaru

“Am fost impresionat de competiţia la care au participat peste 30 de naţiuni şi aproximativ 400 de sportivi. După ce i-am spus domnului Thierry Diederen, delegatul tehnic al Uniunii Cicliste Internaţionale la CM, că FRC este interesată de posibilitatea organizării unei etape de Cupă Mondială în România, în sezonul 2015, el ne-a asigurat de întreg sprijinul UCI în acest demers. Este o iniţiativă care va ajuta la dezvoltarea ciclismulului în România, la competiţia de anul viitor urmând să participe aproximativ 1000 de persoane”, spune Nicolae Plugaru.

ciclsm teo

Echipa natională de persoane cu dizabilităţi a României a participat în perioada la Cupa Mondială din Italia, Castiglione della Pescaia, obţinând puncte UCI în vederea calificării la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro.

ciclism plugaru

Nicolae Plugaru, care este şi administrator al Laser Technology, firmă care este alături de ciclismul românesc, l-a sprijinit pe sportivul Theodor Matican să concureze la competiţia din Italia. Până la această competiţie Theo concura pe o bicicletă foarte grea de 21 kg, cu care nu putea să intre la competiţiile UCI. Iar una omologată pentru concursuri era extrem de costisitoare. Aflând de caz, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Nicolae Plugaru, i-a achiziţionat un triciclu omologat de UCI, cu un sistem ingenios de diferenţial, astfel încât Theo să nu se răstoarne în curbă. “Teo a început să plângă de bucurie când a primit acest cadou. Nu vă imaginaţi ce fericit a fost că a fost ajutat să i se împlinească un vis”, spune medicul Sorin Matican, tatăl lui Theo. Aşa că Theo a a obţinut deja primele puncte UCI în vederea calificării la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro. Rezultatele înregistrate de el la proba de contratimp individual au locul 16 în clasamentul general şi locul 1 la juniori şi locul 15 în clasamentul general şi locul 1 la juniori, în proba de fond, la categoria T2. “Putem spune că Teo are şanse extrem de mari să obţină calificarea la Jocurile Paralimpice de la Rio, ba chiar să câştige medalie acolo. Federaţia îi va acorda tot sprijinul”, spune Plugaru, care l-a consiliat şi încurajat pe Theo în Italia.