Enel a lansat o nouă ediție a proiectului City of Energy la Năstase Ţiriac Trophy

Proiectul City of Energy, lansat în urmă cu 5 ani de Enel România cu scopul de a transforma orașul în care trăim într-un loc plin de culoare și energie, a debutat și anul acesta în cadrul Turneului de Tenis ATP Năstase Țiriac, informează www.enel.ro. Primul post de transformare ales de Enel pentru ediția din 2015 este situat în centrul Bucureștiului, în Parcul Izvor, și înfățișează imagini din istoria tenisului. Cei patru pereţi ai postului de transformare Enel aflat în Parcul Izvor din București – în apropierea căruia, în perioada 18-26 aprilie, s-a desfășurat turneul de tenis ATP Năstase Ţiriac – au fost transformați într-o operă de artă modernă semnată de artistul Alex Baciu. Postul de transformare din Parcul Izvor înfățișează imagini din istoria tenisului mondial, într-o încercare de a reaminti tuturor despre rădăcinile și moșternirea acestui sport, dar și de a readuce în prezent detalii despre stilul și jocul deceniilor anterioare. Postul de transformare proaspăt redecorat a fost inaugurat odată cu meciul demonstrativ de dublu dintre echipa formată din Ilie Năstase și Andrei Pavel și echipa Mansour Bahrami și Henri Leconte, de cealaltă parte a fileului. Mai mult, cele patru vedete ale tenisului au fost prezente la inaugurare, în Parcul Izvor, unde au făcut schimburi de mingi cu jucători îmbrăcați în echipamente de tenis specifice secolului trecut, desprinși parcă de pe pereții transformatorului.