Cu bicicleta printre arme

Imaginea de mai sus nu e un trucaj, ci este făcută într-o piață din Republica Uniunea Myanmar, cunoscută în limba română și ca Birmania. Unde, un sfert din bugetul țării se cheltuie pe arme și doar 1,5% pe sănătate. Unde, locuitorii nu au acces la alimentare cu apă sau curent electric, iar internetul și telefonia mobilă ”sunt sublime, dar lipsesc cu desăvâșire”, cum ar zice nenea Iancu. Cu toate că Birmania este în mod oficial cea mai săracă ţară din sud-estul Asiei, iar drumurile se află într-o stare deplorabilă, cică ar exista trasee turistice interesante organizate de firme de turism, cu bicicleta. Trasee, care pe la noi nu prea se organizează. Bine, se invocă situația delicată a pistelor pentru bicicliști în București. Și nu numai din Capitală. Dar în Birmania starea drumurilor este jalnică. Din fericire, de o vreme încoace, pe la noi, au apărut numeroase comunități ale bicicliștilor, iar numărul rutierilor amatori se află într-o continuă creștere. Îmi aduc aminte, prin ce am trecut când acum câțiva ani când am încercat să-mi trimit cei doi copii cu bicicleta la școală. Ne-am bucurat că ne ajuta traseul, zona Vitan – Piața Muncii. Deși nu existau locuri special amenajate pentru biciclete la ”Emil Racoviță”, am reușit să le legăm undeva în curtea liceului. Dar minunea nu a putut ține prea mult, deoarece în a 3-a zi am găsit bicicletele devastate.  De niște colegi și colege mai mari… ”din amuzament”. Sau poate că în acea perioadă investigam la acel liceu tulburătorul ”caz pompița”, la natație. În care un antrenor le băga aer în fund copiilor, distrugându-le sănătatea. El zicea ca așa le crește flotabilitatea, iar părinții nu erau străini de situație. Un caz care a ținut prima pagină a ziarelor timp de peste două săptămâni. Iar eu m-am ales cu bicicletele copiilor distruse. Dar, ca să revin, nici măcar turul ciclist al României nu a mai putut fi organizat de doi ani încoace. Asta, din cauza unor altfel de ”arme” de care este ”atacată” țara noastră: răutate, incompetență, lăcomie, prostie sau invidie. Niște ”arme”, poate mult mai periculoase decât cele din Birmania. Dar, după cum decurg lucrurile, se pare că ar fi ceva semne ca să reușim să trecem cu bicicleta printre ”armele” cu care se ”trage ” în noi. Măcar la amatori.