Coaching-ul și starea de spirit

(de Nick Angelescu)

Am două întrebări, una bună și una rea. Am să încep cu cea bună! Cum ar arăta fața ta imediat după ce ai fost informat de conducere că salariul tău va fi dublat de mâine? (oprește-te din citit și lasă 10-20 de secunde creierul să-și facă de cap cu ideea asta :), planifică vacanțe, mașina cea nouă, etc). Și acum întrebarea cea rea:…în schimb, ca urmare a acestei dublări de salariu, cum te simți când afli că directorul general vrea să îți reducă timpul de lucru la jumătate? (acum, fă-ți de cap puțin și cu imaginea zilei de lucru de 4-5 ore…). Îți mulțumesc pentru participare și implicare! În cazul în care simțiți un zâmbet suspect (pentru pesimiști) sau un zambet tâmp și larg (pentru optimiști) vă informez că tocmai ați parcurs o miniședinâă de coaching. Schimbarea stării de spirit este un instrument des utilizat de catre coach pentru a facilita descoperirea de soluții noi la problemele vechi cu care se confruntă clientul. Daca Einstein spunea că ‘’Nu poţi rezolva o problemă la acelaşi nivel de gândire la care a fost creată problema’’ eu aș spune că pentru a gasi soluții noi, mai eficiente, e bine să îți clădești un context nou, care să fie deschis, relaxat, provocator, să permită recadrarea problemei, abordarea ei din alte unghiuri și astfel finalul să fie diferit.

Editorialistul Nicolae (Nick) Angelescu (39 de ani) este trainer (formator), consultant în performanța sportivă, fiind coaching pentru sporturi de echipă (fotbal, baschet,etc) şi sporturi individuale (tenis, judo, BJJ, tenis de masă, etc). A mai activat ca profesor la catedra de baschet și ca profesor colaborator la UNEFS. De asemenea, a fost trainer activități outdoor, cercetător științific la Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport în cadrul departamentului de Metodologia Sportului de Performanţă, manager de bază sportivă sau intructor sportiv (Summer camp) la Elks Camp Barrett, în Annapolis, MD – SUA. A obținut titlul de Doctor în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, are Masterat Sport, Turism și Loisir (în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport din Pitești în colaborare cu Universitatea Sofia Antipolis din Nice – Franța) și este licențiat al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport  din Bucuresti.