Echipa feminină de spadă, premiată de Alexandrion Grup în cadrul Galei ”Omul Anului”

Echipa feminină de spadă, premiată de Alexandrion Grup în cadrul Galei ”Omul Anului”

Alexandrion Group, prin directorul de marketing sportiv, Valentin Popescu, a oferit premiul pentru sport echipei feminine de spadă a României, în cadrul celei de a  șaptea ediții a Galei ”Omul Anului”, eveniment organizat de Cotidianul.
Reprezentând echipa feminină de spadă a României, care a venit de la Jocurile Olimpice de la Rio cu medaliile de aur, Ana Maria Popescu a primit, atât pentru ea, cât și pentru colegele sale (Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu), trofeul „Omul Anului“ pentru Sport: „Mă bucur să văd că sportul nu este trecut cu vederea. Mi-aș dori să ținem și în viitor ștacheta acolo, sus, unde au ridicat-o marii campioni din trecut“.
Fundaţia Alexandrion va organiza, pe 8  februarie, a doua ediție a Galei Trofeelor Alexandrion, dedicată performanţei în sport. În cadrul Galei vor fi oferite 10 trofee, fiind unicul demers privat de acest gen din România. Trofeele Alexandrion reprezintă, totodată, şi ocazia potrivită de a atrage atenţia asupra nevoilor uriaşe din acest domeniu, care impun o implicare constantă şi mai activă a statului, dar şi a mediului privat
„Sportul este unul dintre puţinele domenii care încă mai aduc mândrie şi bucurie românilor, însă, din păcate, cu câteva excepţii, vorbim despre o zonă puternic subfinanţată. Lipsa finanţării în sport, ca de altfel, în aproape orice sector de activitate, împiedică sau, în cel mai bun caz, îngreunează obţinerea performanţei. Fundaţia Alexandrion continua si anul acesta un proiect prin care vrem să-i recompensăm şi să-i încurajăm pe sportivi şi încă sperăm că nu va fi o iniţiativă singulară”, a declarat Valentin Popescu, director de marketing sportiv Alexandrion Grup România.