Discovery Media adaugă Eurosport 2 în portofoliul de stații deschise pentru publicitate în România

București, 16 octombrie 2018 – Discovery România anunță astăzi că, începând cu luna noiembrie 2018, Discovery Media va găzdui și gestiona vânzările de publicitate autohtonă și pentru stația Eurosport 2.

Astfel, Eurosport 2 se adaugă portofoliului Discovery Media în România, care administra pănă în prezent stațiile Discovery Channel, Eurosport 1, TLC, Animal Planet, National Geographic, Nat Geo Wild, Bollywood TV. Eurosport 2 va oferi clienților săi un segment de public variat, reprezentând o oportunitate pentru diversificarea pieței locale de publicitate.

Pentru Discovery Media, acest lucru reprezintă o creștere a cotei de piață cu 5%, împreună cu mărirea portofoliului local, care astfel va cuprinde opt stații TV deschise pentru publicitate locală.

Eurosport 1 și Eurosport 2 se clasează în top zece stații TV din România în ceea ce privește afinitatea pentru telespectatorii cu studii superioare și statut social ESOMAR AB. Cu un target în principal masculin, Eurosport 2 se adresează totodată și publicului feminin, prin intermediul mai multor competiții precum cele de tenis, atletism, dar și al sporturilor de iarnă. Printre cele mai urmărite competiții la Eurosport 2 se numără: World Snooker, cursele de ciclism și motorsport, Liga Nord-Americană de fotbal – MLS.

„Nevoia clienților de a comunica unui public iubitor de sport, competițiile premium disponibile, precum și diversitatea acestora, ne-au determinat să extindem portofoliul Discovery Media. Eurosport 2 completează experiența și pasiunea pentru sport adusă de brand-urile noastre, contribuind la creșterea ofertei TV pe piața de media. Împreună cu expertiza echipei locale Discovery Media ne dorim să aducem un plus de valoare clienților care aleg asocierea cu segmentul de sport din România”, a declarat Iulia Popa – Senior Sales Manager Discovery România.

Printre audiențele de top înregistrate la Eurosport 2 în 2018, partida din sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros dintre Simona Halep și Angelique Kerber este unul dintre cele mai bune exemple. Duelul transmis de Eurosport 2 a avut o cotă de piață de 7.7%* atingând un rating de 1%. De asemenea, și meciul dintre Roger Federer și maghiarul Márton Fucsovics din turul 4 de la Australian Open a înregistrat o cotă de piață de 8.2% și un rating de 1%.

22 ianuarie 2018 a reprezentat un vârf de audiență pentru Eurosport 2, o cifră record de 2% rating și o cotă de piață de 18.4% (a doua stație tv din piață în acel interval) fiind atinsă în acea zi în timpul meciului jucat de Simona Halep împotriva niponei Naomi Osaka, la primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open. Acest record este urmat foarte aproape de un alt meci de tenis din acest an de la Australian Open, de aceasta dată între Tomas Berdych și Juan Martin del Potro, care a înregistrat un rating de 1.4% și un market share de 6.8%.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *