Digi Sport 2 şi Digi 24 transmit meciul lui, care se află la două victorii de locul 3 WTA

Digi Sport 2 şi Digi 24 transmit meciul lui Halep, care se află la două victorii de locul 3 WTA

Simona Halep a acces în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma, după ce a învins-o pe Anett Kontaveit (Estonia), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 21 de minute.

În semifinale, Simona o va întâlni pe Kiki Bertens (Olanda), favorită 15 şi locul 20 WTA, sâmbătă, de la 13:00, meciul fiind transmis pe Digi Sport 2 și Digi 24. Simona a ajuns la nouă victorii consecutive în circuitul WTA și va urca pe locul 3 în lume dacă va câștiga finala de la Roma. Asta, în condiţiile în care Karolina Pliskova a pierdut în sferturile de la Foto Italico în faţa Elinei Svitolina, scor 2-6, 6-7. Astfel, cehoaica a ratat şansa de a urca în premieră pe locul 2 în lume şi va rămâne cu 6.100 de puncte. Dacă Simona va obţine al doilea titlu consecutiv, după cel de la Madrid, de săptămâna trecută, va acumula 6.105 puncte şi va reveni printre cele mai bune trei jucătoare din circuit.

 

Halep a întâlnit-o pe Bertens (20 WTA) de trei ori şi s-a impus în două dintre aceste meciuri. Ultima oară, anul trecut, la Wimbledon.