DHL sustine sportivii la Jocurile Paralimpice de la Rio 2016

Lansat in anul 2005, Maratonul DHL Stafeta Carpatilor se numara printre primele maratoane cu o componenta caritabila dedicata in special companiilor. In acest an, Maratonul DHL Stafeta Carpatilor va dona toate fondurile stranse Comitetului National Paralimpic pentru a sustine drumul sportivilor paralimpici romani catre Rio unde se vor desfasura Jocurile  Paralimpice din 2016. “2015 este un an special pentru maraton. Se implinesc 10 ani de la editia din 2005 de cand Maratonul DHL Stafeta Carpatilor a fost o rampa de lansare in competitiile de acest gen pentru multi participanti individuali, dar si o buna ocazie pentru companii sa sustina, prin echipe, atat sportul cat mai ales cauza sociala. Pentru a celebra prima editie, am lansat clubul “Primii 10” prin intermediul caruia vrem sa le recunoastem meritele alergatorilor care au fost alaturi de noi inca din 2005 si sa devina un exemplu prin faptul ca au ales sa faca din hobby-ul lor o meserie” a declarat Daniel Kearvell, Managing Director DHL Express Romania.

Gabriela Constantin (32 de ani), jucatoare de tenis de masa si campioana nationala, Alex Bologa (18 ani) primul judoka complet nevazator si Petru Ifrosa (34 de ani) jucator de tenis de masa si campion national sunt ambasadori ai Maratonului DHL Stafeta Carpatilor si o parte dintre sportivii care vor reprezenta Romania la Jocurile Paralimpice de la Rio. Alaturi de ei, fosti sportivi precum Cristi Chivu, campioni olimpici ca Andreea Raducan si persoanele publice Andreea Berecleanu, Carmen Bruma, Ellie White, Doru Todorut, Ana Maria Gheorghe, Ana Maria Stancu sustin anul acesta editia aniversara a maratonului.
In acest an competitia va avea loc pe data de 20 iunie la Poiana Brasov si se afla la cea de-a sasea editie. Participantii sunt asteptati pe traseul traditional Predeal – Paraul Rece – Rasnov – Poiana Brasov, formele alternative de inscriere fiind echipe – stafeta (6 persoane x 7 km fiecare, masculin, feminin sau mixt) sau individual. Alergatorii individuali pot alege sa concureze la semimaraton (21 km) sau la maraton, pe distanta de 42,195 km. Varsta minima de participare este de 14 ani pentru membrii echipelor si 16 ani pentru cei care concureaza individual. Participarea este gratuita pentru toti participantii cu varsta sub 18 ani.
Inscrierea in competitie se realizeaza accesand site-ul www.maratondhl.ro pana la data de 13 iunie, prin completarea formularului de inscriere. Taxa de participare pana la data de 31 martie este de 70 lei/ persoana. De asemenea, primii 10 inscrisi indiferent de proba vor beneficia de 10% reducere. (FOTO: https://www.facebook.com/dhlexpressromania/photos)