Cupa Mondială de schi fond începe vineri, la Eurosport

Therese Johaug şi Martin Johnsrud Sundby şi-au propus un parcurs foarte bun, care să-i ajute să câştige Marele Glob de Cristal, informează tv.eurosport.ro. Una dintre cele mai titrate sportive din toate timpurile, Marit Bjørgen a luat o pauză competiţională de un an, ceea ce înseamnă că nu îşi va apăra trofeul cucerit în martie. În aceste condiţii, compatrioata ei, Therese Johaug, este mare favorită la clasamentul general din Cupa Mondială în noul sezon, mai ales că pare greu de crezut că Heidi Weng ori Charlotte Kalla îi pot pune probleme campioanei din 2014, diferenţa de valoare fiind clară. La masculin, lucrurile se anunţă a fi mult mai complicate. Deţinător al trofeului, norvegianul Martin Johnsrud Sundby va căuta să se impună pentru treia oară consecutiv, însă nu se poate aştepta la un parcurs liniştit, în condiţiile în care Dario Cologna, Petter Northug şi Finn Hågen Krogh se află cu toţii la un nivel mult mai ridicat faţă de stagiunea anterioară şi emit, la rândul lor, pretenţii la câştigarea Marelui Glob de Cristal. Primele curse ale stagiunii vor avea loc la Ruka, în Finlanda, şi vor putea fi urmărite la Eurosport 1 şi Eurosport Player, vineri, de la ora 13. (text si foto: tv.eurosport.ro)