Cum a fentat Casa Pariurilor restricțiile impuse de autorități, punând în pericol sănătatea clienților

Sponsorul Ligii 1 a umflat cifrele în pandemie. Directorul General Lewis Findlay: „Avem responsabilitate față de acționarii companiei!”

Bucureștiul, dar și alte importante orașe ale țării abia ce au ieșit din scenariu roșu. Asta, după ce autoritățile impuseseră restricții aproape sau la fel de dure precum cele aplicate în primele luni ale anului trecut, în plină erupție a pandemiei Covid 19, infromează sportpesurse.

Greu lovite de situația alarmantă a numărului tot mai mare de cazuri confirmate de Coronavirus și, implicit, de noile restricții (re)impuse, sunt nu doar breslele și patronatele din HORECA, retail si cele ale bunurilor de larg consum, ci și companiile din Industria de Gaming, care s-au văzut nevoite luni întregi să pună lacătul – din nou – pe agențiile de pariuri stradale. Adică exact acolo de unde vin marile profituri. Mari profituri atât pentru operatorii de licențe, cât și pentru Guvernul României, asta dacă luăm în calcul impactul de 70 de milioane de euro pe care acest segment de business îl are asupra bugetului Statului.

Sub auspiciile acestui sumbru scenariu (roșu), companiile din Industria de Gaming s-au agățat de orice brumă de speranță. Iar această speranță, transformată pentru unii într-o veritabilă disperare, a devenit atât de tulbure încât s-a ajuns la nivelul în care s-a calcat în picioare orice brumă de rațiune. Avem cazul uneia dintre cele mai titrate companii din domeniu, Fortuna Entertaiment Group (FEG), care deține, prin entitățile Fortuna și Casa Pariurilor, cele mai multe agenții de pariuri stradale din România, undeva la 1500-1600 de unități offline.

Ei bine, într-o goană surdă de a mai salva atât cât se mai putea salva din profit, FEG România a recurs la un moment dat la umflarea cifrelor referitoare la numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interiorul sucursalelor sale. Iar tot acest haos autoimpus a durat zile bune.

Dacă la început Casa Pariurilor (aveți dovezi clare în imaginile prezentate) a afișat o serie de cifre relativ firești, la nivelul celor impuse de autorități și agreate de asociațiile patronatelor din industrie (doar 30% din capacitate la un indice de 1,5 cazuri la 1000 de locuitori), după explozia de cazuri, care a făcut ca multe localități să intre în scenariul roșu și după ce autoritățile au cerut reanalizarea și modificarea cifrelor conform indicilor noi existenți, lucrurile au luat-o efectiv razna.

Directorul Findlay: „Responsabilitate față de acționarii noștri!”

În loc să respecte cu strictețe normele impuse, cei de la Casa Pariurilor s-au îngrămădit să afișeze cifre din burtă, fără nicio noimă, de două sau chiar trei ori mai mari. Altfel spus, un haos generalizat. Un atentat la siguranța și sănătatea cetățeanului. Zero măsuri de distanțare socială. Liber la instaurarea de focare de infecții.

Mai mult decât atât, sesizați, de alti operatori si ONG-uri din industria de gambling, de derapajele comise, operatorul a încercat să se disculpe invocând ruina financiară, responsabilitatea față de veniturile angajaților și, atenție!, grija pentru profitul acționarilor.

Nu spunem vorbe în vânt. Am intrat în posesia unui document semnat de însuși Directorul General/CEO FEG România, Lewis Findlay, prin care acesta invocă investițiile de milioane de euro pompate în siguranța și protejarea locurilor de muncă ale angajaților, dar și în siguranța și protejarea clienților (?!). Cum? Am văzut! Foarte interesant, mai spune Findlay, că FEG România a avut și are pe lângă toate acestea și o responsabilitate față de acționarii companiei (responsibility to our share-holders), iar interpretările eronate ale legislației nu pot fi acceptate. Și nici urmate, probabil.

Și atunci te întrebi: cum a ajuns un colos precum Fortuna Entertaiment Group, care deține două dintre cele mai populare case de pariuri din România (Fortuna și Casa Pariurilor), sponsori principali ai reprezentativei de fotbal a României și al campionatului de fotbal Liga 1, să disprețuiască atât de tare și fără jenă sănătatea românilor, punând interesul acționarilor ei mai presus de viața oamenilor și mai presus de legile în vigoare? Probabil, răspunsul este proftul cu orice pret, despre care vorbeam mai sus.



Clubul Media Business este o agenție full service care oferă de peste 8 ani servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate. Dacă sunteți interesat(ă) de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Te rog să ne contactezi la chiromelu@yahoo.com, 0744 525 607 (Romeo Chiriac).