”Cu Poli până la moarte şi dincolo de ea” – sloganul unui sponsor de pompe funebre

”Viaţa e alcătuită din momente plăcute, memorabile, dar şi din episoade triste, de care vrei să scapi cât mai repede. De primele se ocupă Poli, ne dă ”sute de bucurii” pe care le trăim an de an. De celelalte se pot ocupa în totalitate noii noştri parteneri de la Denisalex Funerary, prestatori de servicii funerare complete, de calitate şi la preţuri foarte bune. Le mulţumim pentru sprijinul dat clubului! Toţi posesorii de carduri Poli beneficiază de o reducere de 10% la serviciile oferite. Cu Poli până la moarte şi dincolo de ea!”, este mesajul postat pe Facebook a echipei de fotbel ASU Politehnica Timişoara. Astfel, în cadrul acestei campanii inedite, o firmă de pompe funebre le dă suporterilor o reducere de 10% la serviciile oferite. Echipa de fotbal ASU Politehnica Timişoara este o echipă care joacă în seria a IV-a a Ligii a III-a.