Cristina Neagu va fi premiată la meciul amical România - Spania

Cristina Neagu, a patra cea mai bună handbalistă a lumii

Cristina Neagu (CSM Bucureşti) a ocupat locul 4 în ancheta realizată de portalul Handball Planet, în timp ce norvegianca Nora Mork (Gyor) a fost desemnată cea mai bună handbalistă a anului 2017.

Nora Mork a primit 60 de voturi, fiind urmată de compatrioatele sale Camilla Herrem (50 de puncte) şi Stine Bredal Oftedal (49 de puncte) şi de Cristina Neagu, cu 42 puncte.

Cristina a câştigat ancheta Handball Planet în 2015 şi 2016, norvegianca Heidi Loke a fost cea mai bună în 2011, 2013 şi 2014, iar unguroaica Zsuzsanna Tomori în 2012.

Neagu a fost desemnată cel mai bun inter stânga al anului în ancheta realizată de Handball Planet.

De asemenea, în ancheta IHF, în care românca e singura care a câştigat de trei ori, Neagu se află în continuare în cursă. De altfel, starul lui CSM Bucureşti i-a invitat pe fani să o voteze, prin intermediul contului său de Facebook.

“Onorată să fiu din nou nominalizată pentru cea mai înaltă distincție din lume la handbal: ”Cea mai bună jucătoare de Handbal a anului 2017”. Votul pentru public este deschis până în 20 februarie, la link-ul de mai jos – AICI. Vă mulțumesc pentru susținere!”, a scris Neagu.