Concurs Universitatea Craiova: O casă alb-albastră cu Sticky

Ștefan Cosmin Piciu a marcat din corner și a câștigat premiul oferit de partenerul Universității Craiova. Premiul oferit de Sticky pentru concursul „Gol din corner“, ce a avut loc în pauza meciului Universitatea Craiova – Universitatea Cluj, a fost adjudecat. Câștigătorul, Ștefan Cosmin Piciu, ne-a spus cum a trăit experiența de pe Extensiv: „A fost un concurs cu multă adrenalină. Am avut emoții când am călcat prima dată pe gazon, dar ajutat de suporteri, care m-au încurajat, am reușit să le înving. Sunt junior la Gică Popescu, dar nu m-am pregătit special pentru concurs. Este visul meu, ca al fiecărui oltean, să ajung la Universitatea. Brandan e jucătorul meu favorit, ar fi fantastic să joc în echipă cu el“. El a dezvăluit și ce va face cu pachetul Sticky: „Mă bucur că am câștigat premiul. Programasem să zugrăvim apartamentul la vară. Prin câștigarea pachetului Sticky îi scutesc pe ai mei de cheltuieli. Camera mea va fi alb-albastră“.
Sticky i-a oferit lui Cosmin Piciu un set de vopsit, format din:
– 1 galeata 15 ltr. Sticky interior;
– 1 galeata 15 ltr. SuperSticky exterior;
– 1 galeata 15 ltr. Coral interior;
– 2 amorse Sticky 4 ltr;
– 1 amorsa Coral 4 ltr.