Comitetul Internațional Olimpic lansează The Olympic Channel TV

 

Comitetul Olimpic Internațional a anunțat că va lansa în 2016 un post de televiziune care se va numi The Olympic Channel, scrie Broadbantvnews.com, citat de www.paginademedia.ro. Noul canal de televiziune va oferi competiții sportive de la Olimpiadă timp de 24 de ore pe zi în sistem OTT (serviciul Over the Top este livrat direct de la furnizor către client, fiind folosită o conexiune deschisă la internet). The Olympic Channel va difuza competiții sportive live, reportaje despre atleți, știri și informații despre competitori. „După lansarea la nivel global a canalului în limba engleză vor fi posibile colaborări cu canale locale”, a spus președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach. Comitetul Olimpic Internațional s-a concentrat prea mult pe televiziunea tradițională, a spus Bach. Pentru a ajunge la publicul tânăr este necesară o prezență extinsă pe platformele digitale. Acest lucru ar fi fost un motiv cheie pentru alocarea drepturilor TV europene pentru Jocurile Olimpice între 2014 și 2018 postului Eurosport, deținut de Discovery. (FOTO: www.sbs.com.au)