Cele mai mari vedete ale schiului se înfruntă pentru medaliile CM la Eurosport

 Eurosport transmite 40 de ore de acțiune în direct pe durata celor 13 zile de competiție de la Campionatele Mondiale de Schi Alpin FIS din St. Moritz
 Marile vedete ale schiului alpin vor concura pe legendarele pârtii de la St. Moritz
 Dubla campioană olimpică și cvadrupla campioană mondială, Tina Maze, va fi

„Antrenoarea” („The Coach”) în transmisiunile Eurosport

Tina Maze va fi „Antrenoarea” („The Coach”) în transmisiunile Eurosport de la Campionatele Mondiale de Schi Alpin 2017 din St Moritz. Atenția fanilor schiului alpin se îndreaptă către St. Moritz, pe parcursul următoarelor două săptămâni, pentru punctul culminant al sezonului sporturilor de iarnă, ce va putea fi urmărit în direct pe toate platformele Eurosport (7-19 februarie 2017). Fanii vor putea urmări toate fazele competiției, , atât de pe pârtii, cât și din afara acestora, de la Campionatele Mondiale de Schi Alpin FIS 2017, Eurosport urmând să difuzeze peste
40 de ore de acțiune în direct și rezumate ale zilei în programul „Winter Sports Extra”, pe durata celor 13 zile ale evenimentului de clasă mondială. Este pentru a cincea oară în istorie când St. Moritz găzduiește Campionatele Mondiale, iar ediția de anul acesta promite să ofere fanilor un spectacol total. Marea atracție este legendara rampă de start în proba de coborâre masculină, numită „Căderea liberă”. Schiorii se lansează în cursă pe această porțiune rectilinie înclinată la 45 de grade, care îi accelerează de la 0 la 140 km/h în 6 secunde. Inspirată de conceptul „Căderea liberă”, și fetele au secțiunea de start „Britannia”, o zonă de lansare care le propulsează la viteză
maximă în doar câteva secunde.

Tina Maze – legenda sporturilor de iarnă – se alătură vedetelor de prim rang. Cvadrupla campioană mondială, de trei ori învingătoare pe pârtiile de la St Moritz și dublă campioană olimpică urmează să joace rolul „Antrenoarei” („The Coach”) în cadrul magazinului „Winter Sports Extra”, oferind fanilor o perspectivă cu totul nouă asupra evenimentelor derulate pe pârtii. Alături de Maze, Jonathan Edwards va fi prezentatorul Eurosport pentru transmisiunile internaționale. În acelaşi timp, un grup de foști performeri ai sporturilor de iarnă va fi implicat
în susținerea transmisiunilor locale Eurosport, printre ei fiind Frank Wörndl (Germania), Urs Lehmann (Germania), Hans Olsson (Suedia), Jean-Pierre Vidal (Franța), Gauthier de Thessier (Franța), Karen Putzer (Italia), Matteo Marsaglia (Italia), Finlay Mickel (Marea Britanie) și Nicolien Sauerbreij (Olanda). Cu doar un an rămas până la Jocurile Olimpice de Iarnă PyeongChang 2018, Campionatele Mondiale de Schi Alpin 2017 de la St Moritz oferă fanilor oportunitatea de a urmări pe scena mondială superstar-uri precum austriacul Marcel Hirscher și Lindsey Vonn din Statele Unite ale Americii, ca parte din strategia Eurosport de a prezenta poveștile sportivilor olimpici, de-a
lungul întregului an. În total, pe parcursul sezonului 2016-17, Eurosport, „Gazda Transmisiunilor din Sporturile de Iarnă”, va difuza peste 800 de ore de transmisiuni în direct, decalat și sub formă de rezumate. Tina Maze, „Antrenoarea” din transmisiunile Eurosport de la Campionatele Mondiale de Schi Alpin 2017, a declarat: „Mă aștept la mari performanțe din partea unora dintre cei mai valoroși competitori din lume în sporturile de iarnă. St. Moritz este o locație specială pentru schiori, care promite multă acțiune captivantă pentru fani. Spre deosebire de etapele
din sezonul Cupei Mondiale, aici sportivii știu că au doar o singură șansă pentru a face ce trebuie în speranța câștigării unei medalii, ca urmare toți își vor forța limitele, iar asta ne garantează acțiune din plin.” Tina Maze, a adăugat: „Sunt încântată că voi analiza evoluția marilor vedete, urmărind cum se pregătesc pentru cursă și cum performează în competiția propriu-zisă. St Moritz este una dintre locațiile unde am cunoscut cel mai mare succes și, cu siguranță, este una dintre favoritele mele. Știu ce-ți trebuie ca să câștigi aici și voi împărtăși fanilor opiniile mele din postura de ‘Antrenoare‘ (‘The Coach’). Se anunță un eveniment extraordinar ce va avea parte de o atmosferă incredibilă – abia aștept să intrăm în acțiune.”

Transmisiunile Eurosport de la Campionatele Mondiale de Schi Alpin FIS 2017 încep cu proba de Super-G feminină, în direct marți 7 februarie, de la ora 12:45, pe Eurosport 1 și Eurosport Player.

Programul transmisiunilor Eurosport de la Campionatele Mondiale de Schi Alpin 2017 – St Moritz
Marți 7 februarie
12.45-14.30 ÎN DIRECT Super-G feminin pe Eurosport 1
19.45-20.25 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Miercuri 8 februarie
12.45-14.30 ÎN DIRECT Super-G masculin pe Eurosport 1
Joi 9 februarie
11.30-13.00 ÎN DIRECT Coborâre feminin – antrenamente pe Eurosport 1
13.30-15.00 ÎN DIRECT Coborâre masculin – antrenamente pe Eurosport 1
20.00-20.45 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Vineri 10 februarie
10.45-12.30 ÎN DIRECT Combinata alpină feminin (Coborâre) pe Eurosport 1
13.45-15.00 ÎN DIRECT Combinata alpină feminin (Slalom) pe Eurosport 1
19.45-20.30 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Sâmbătă 11 februarie
12.45-14.30 ÎN DIRECT Coborâre masculin pe Eurosport 1
19.45-20.40 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Duminică 12 februarie
12.45-14.30 ÎN DIRECT Coborâre feminin pe Eurosport 1
20.00-21.00 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Luni 13 februarie
10.30-12.30 ÎN DIRECT Combinata alpină masculin (Coborâre) pe Eurosport 1
13.45-15.00 ÎN DIRECT Combinata alpină masculin (Slalom) pe Eurosport 1
19.45-20.15 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Marți 14 februarie
12.45-14.30 ÎN DIRECT Concursul pe Echipe pe Eurosport 1
19.45-20.25 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Joi 16 februarie
10.30-11.45 ÎN DIRECT Slalom Uriaș feminin – manșa I pe Eurosport 1
13.45-15.00 ÎN DIRECT Slalom Uriaș feminin – manșa a II-a pe Eurosport 1
19.45-20.25 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Vineri 17 februarie
10.15-11.45 ÎN DIRECT Slalom Uriaș masculin – manșa I pe Eurosport 1
13.45-15.00 ÎN DIRECT Slalom Uriaș masculin – manșa a II-a pe Eurosport 1
19.45-20.25 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Sâmbătă 18 februarie
10.15-11.45 ÎN DIRECT Slalom feminin – manșa I pe Eurosport 1
13.30-15.00 ÎN DIRECT Slalom feminin – manșa a II-a pe Eurosport 1
19.45-20.40 Winter Sports Extra pe Eurosport 1
Duminică 19 februarie
10.30-11.45 ÎN DIRECT Slalom masculin – manșa I pe Eurosport 1
13.15-15.00 ÎN DIRECT Slalom masculin – manșa a II-a pe Eurosport 1
20.00-20.55 Winter Sports Extra pe Eurosport 1