Cei mai buni dansatori sportivi din lume, în exclusivitate la Televiziunea Română

Cei mai buni dansatori sportivi din lume, în exclusivitate la Televiziunea Română

Sâmbătă, 4 noiembrie şi duminică, 5 noiembrie, de la ora 19.30, TVR HD intră în legătură directă cu Sala Polivalentă din Bucureşti unde se desfăşoară Campionatul Mondial de Dans Sportiv, DanceFest 2017. (Aceste transmisiuni vor fi preluate înregistrat, în aceeaşi zi, de la ora 23.00, la TVR Internaţional şi TVR Moldova).

La startul competiţiei este anunţată prezenţa a 2.000 de sportivi din aproximativ 80 de ţări de pe toate continentele iar cei mai buni dansatori sportivi din lume vor concura pentru câştigarea aurului mondial la categoria Junior 2 Latino. La ediţia 2017 a Campionatului Mondial de Juniori II vor participa campionii şi vicecampionii naţionali din ţările respective prezente, România fiind reprezentată de perechile Eric Niţu-Antonia Iosub şi Andrei Petcu-Bianca Buzuleac.

Sâmbătă, şi duminică, telespectatorii pot urmări reprezentaţii ale campionilor Marius Balan-Kristina Moshenskaya, deţinătorii trofeului Adult Latin WDSF şi finalele la diversele categorii (Open Internaţional Juniori 1 LA, Open Internaţional Juniori 2 LA,  WDSF Open Tineret STD, WDSF International Open STD, 2017 WDSF World Championship Junior 2 Latin – sâmbătă, Open Internaţional Juniori 1 STD, Open Internaţional Juniori 2 STD, WDSF Open Tineret LAT, WDSF International Open LAT – duminică).