Victor Hănescu a apreciat că în România există copii foarte talentați la tenis, după ce a fost prezent, luni, la cea de-a noua ediție a turneului ce-i poartă numele, de la baza Tenis Club din Curtea de Argeș. “Cred că acest turneu, care îmi poartă numele, a contribuit enorm laCiteste mai multe!

“TOATE ROTILE SUS” este un eveniment caritabil organizat de catre Societatea Romana de Prevenirea si Recuperarea Medicala a Persoanelor cu Accident Vascular (http://accidentulvascular.ro), impreuna cu partenerii sai. “TOATE ROTILE SUS” reprezinta combinatia dintre sportul extrem cu ciclismul, se precizează intr-un comunicat remis Sport Profit. Fondurile stranse vor fi folosite pentruCiteste mai multe!

Federaţia Română de Fotbal are plăcerea de a anunţa semnarea unui parteneriat strategic în urma căruia compania Ţiriac Auto susţine echipa naţională de fotbal şi strategia de dezvoltare a fotbalului românesc elaborată de Federaţia Română de Fotbal, informează www.frf.ro Acest parteneriat, care are atât o componentă financiară, cât şi una deCiteste mai multe!

Veritabil festival al sporturilor cu motor, Sibiu Rally Challenge a inclus în program și o competiție de regularitate, Sibiu Classic Challenge, derulată la două categori: regularitate clasică și regularitate sportivă care s-a bucurat de un real succes din punctul de vedere al numărului de participanți, dar și al nivelului întreceriiCiteste mai multe!