Câte 7500 € primă pentru tricolorele medaliate cu bronz la CM de handbal

Naţionala de handbal feminin a României a câştigat, la Herning, medalia de bronz a Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins reprezentativa Poloniei, în finala mică, cu scorul de 31-22 (15-8), tricolorele obţinând o medalie mondială după 10 ani şi prima de bronz din istorie, în direct la Dolce Sport. “Fetele vor încasa 7.500 de euro pentru această performanță, pe care sperăm să o mărim” – a spus Alexandru Dedu la Dolce Sport.Presedintele Federatiei Romane de Handbal a continuat: “Am primit un SMS de la prim ministrul Dacian Cioloș, mi-a promis că încearcă să suplimenteze primele”. Echipa României a încheiat Campionatul Mondial cu medalia de bronz, după 10 ani de când a urcat ultima dată pe podium, la ediția din 2005, când a cucerit medalia de argint, fiind învinsă atunci de Rusia (scor 23-28). Medalia de bronz cucerită de România este prima din istoria participărilor sale la Campionatul Mondial, după cinci finale mici jucate în competiție, anterior având o medalie de aur (1962) și două de argint (1973 și 2005). (text si foto: www.dolce-sport.ro)