Carmen Necula a câştigat turneul Sport Profit Open Tenis

Carmen Necula a câştigat turneul Sport Profit Open Tenis

Carmen Necula a cucerit duminică, trofeul în proba de simplu feminin în cadrul turneului de tenis Sport Profit Open Tenis 2017, competiţie organizată în cadrul circuitului RTP, primul şi singurul circuit premium rezervat jucătorilor amatori de tenis de câmp din România.

Carmen Necula, debutantă în circuitul RTP,  a învins-o în finală pe Veronica Opu, în două seturi, scor 6-1, 6-3, după mai bine de o oră şi jumătate de joc.

În semifinale, Carmen Necula a învins-o în două seturi, scor 7-5, 7-5 pe Eliza Popa, a doua favorită a probei de simplu feminin. Eliza Popa a condus în primul set cu 5-2, dar a scăpat pritre degete primul set.

În cea de-a doua semifinală, Veronica Opu a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-3, pe Loredana Marina Dicu, principală favorită a turneului de simplu feminin din cadrul Sport Profit Open Tenis 2017. În proba feminină s-au înscris iniţial 9 jucătoare, însă trei s-a au retras cu câteva ore înainte de tragerea la sorţi, iar două nu s-au mai prezentat la meci.

Alexandrion Group, Domeniile Sâmbureşti şi Aqua Carpatica au fost sponsorii turneului de tenis Sport Profit Open Tenis 2017.

Partenerii media ai competiţiei sunt exclusivNEWS.ro, recentNEWS.ro şi sportprofit.ro.

Următorul turneu în cadrul circuitului RTP se va organiza în Bucureşti pe 18 noiembrie şi va fi de categorie RTP 100. Înscrierile încep de azi şi se încheie pe 14 noiembrie 2017. Înscrierile se fac fie prin email la adresa office@tenispremium.ro fie prin intermediul contului de membru de pe site-ul RTP.