Care sunt cadourile perfecte pentru copii

Copiii adoră Sărbătorile de Iarnă, în special pentru că este prilejul să se mai întâlnească din nou cu darnicul Moș Crăciun. Bine, și faptul că acum este perioada în care toți cei dragi revin acasă, dar totuși, Moș Crăciun…

La rândul lor, părinții încearcă din răsputeri să găsească darurile care să îi încânte pe cei mici, dar uneori poate fi destul de dificil, pentru că nu ar vrea să dea greș. Așadar, hai să vedem împreună câteva idei de cadouri care îl vor surprinde în mod plăcut pe juniorul familiei.

 

Jucării

 

Da, sunt clasice și sunt așteptate cu nerăbdare de cei mici. Încearcă însă să le alegi pe cele care se potrivesc vârstei lui, pentru a se bucura cu adevărat de ele. Nu este nici măcar nevoie să fie foarte scumpe, pentru că micuții le vor adora pe cele cu care se pot juca, nu jucăriile care sunt păstrate undeva bine, pentru a nu fi stricate.

 

Coșuri cadou

 

Atunci când ai citit cele două cuvinte de mai sus, probabil ai fost puțin contrariat/ă. Cosuri cadou pentru un copil? Pare că nu prea se potrivesc, nu? Dimpotrivă, sunt perfecte, în special pentru cei mai mari, care știu deja cine este Moș Crăciun. Așadar, poți apela la cosuri Craciun gata asamblate, sau le poți personaliza după bunul plac. Nu uita să strecori totuși printre produsele din coș și un ornament mic de Crăciun, o jucărie mai mult sau mai puțin simbolică, și chiar o carte. În rest, alege ceea ce crezi tu că îi va face plăcere, iar bomboanele de ciocolată sigur trebuie să se afle printre ele.

 

Articole sportive

 

Pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, articolele sportive sunt la mare preț. Adaptate, evident, vârstei lor, sunt o modalitate excelentă de a-i mai dezlipi puțin din fața ecranelor și a-i provoca să facă mai multă mișcare în aer liber. Cel mai bine ar fi să li te alături, și iată cum nu doar că sunteți ceva mai sănătoși, dar și legătura dintre voi este una mult mai strânsă.

 

Obiecte vestimentare

 

În general copiilor nu prea le place să primească în dar piese vestimentare, poate cu excepția mini-fashionistelor, care de mici știu ce vor. Cu toate acestea, printre cadourile pe care le pot primi acum, de Crăciun, poți strecura și câteva obiecte vestimentare pe care le va aprecia… puțin mai încolo. Dar știi care sunt cele pe care le vor adora, indiferent de situație? Tricourile imprimate cu anumite mesaje haioase, sau imagini pe care le adoră. Cu cât vor fi mai personalizate după placul lor, cu atât le vor îndrăgi mai tare, și le vor purta cam peste tot: la școală, în parc, acasă, la fotbal sau la plimbare cu rolele.

 

Gadget-uri

 

Pentru cei mai mari, pasionați de tehnologie, trebuie să te orientezi către altceva, cum ar fi poate niște gadget-uri sau jocuri pentru consola sa, de care nu se desparte niciodată prea mult timp. Atenție însă, sunt mici genii ale tehnologiei, așa că vei da greș dacă nu alegi ceva cu simț de răspundere. Este nevoie să faci puțină muncă de detectiv, pentru a vedea care este dorința juniorului și apoi să-i faci o frumoasă surpriză.

 

Alege cu inima

 

Indiferent care este cadoul care te-ar tenta să i-l oferi, important este să alegi cu inima. Învață-l de mic că nu valoarea materială a unui cadou este cea care contează, și așa nu va fi atât de greu să oferi ceva pe placul lui. Și, ce părere dacă anul acesta, cadoul pentru el, va fi o zi întreagă pe care să o petreceți împreună, făcând ceea ce dorește el? Va adora să fie alături de tine, iar tu vei descoperi că nu mai este micuțul tău, ci a devenit o persoană de încredere, un prieten.

 

 



Succes Grup - compania dumneavoastra de servicii integrate - marketing, presa, consultanta, software - Pentru detalii vă rugăm să ne contactați la contact@succes-grup.ro sau la telefon 0771.430.955.