Când joacă Simona Halep în primul tur la Australian Open

Simona Halep, locul I WTA, o va întâlni, marţi, după ora 05.30, pe australianca de 17 ani Destanee Aiava, locul 193 WTA, beneficiară a unui wild card, în primul tur al Australian Open.

Această întâlnire este al treia a zilei de marţi, pe arena principală de la Melbourne Park, Rod Laver.

Pe terenul 3, Ana Bogdan, locul 107 WTA, va juca, în ultimul meci al zilei de marţi, cu Kristina Mladenovic (Franţa), locul 11 WTA şi cap de serie numărul 11.

Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, va juca mâine cu Zarina Dias (Kazahstan), locul 60 WTA.