Alexandrion Grup Steaua

Alexandrion Grup, la sărbătorirea a 30 de ani de la cucerirea CCE de către Steaua

Eroii de la Sevilla s-au strâns la Cheile Grădiștei Fundata pentru a celebra 30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Legendele Stelei au jucat fotbal la sala din cadrul Complexului Sportiv Cheile Grădiștei Fundata, într-un turneu la care au participat și naționalele artiștilor și a jurnaliștilor, unde a fost prezentă și compania Alexandrion Grup. Gazda evenimentului a fost Ovidiu Gârbacea, patronul resortului Cheile Grădiștei Fundata, iar organizator a fost Helmuth Duckhadam. Printre cei prezenți îi putem enumera pe Boloni, Duckhadam, Lăcătuș, Balint, Tudorel Stoica, Weissenbacher, Radu II, Belodedici, Bărbulescu, Bumbescu, Majearu sau Pistol. Au lipsit doar Victor Pițurcă și Ștefan Iovan, care au avut meci în Liga Campionilor. La această sărbătoare, legendele Stelei i-au avut alături și pe o parte din fanii roș-albaștrilor.

Compania Alexandrion Grup Romania a fost prezentă la Cheile Grădiștei Fundata, oferind mingi ziariștilor, suporterilor și celor prezenți. Iar eroii de la Sevilla au oferit autografe pe mingile inscripționate cu sloganul ”Alexandrion-Esenta de campion!” (vezi foto).

Compania promovează de 17 ani un stil de viaţă sănătos, bazat pe mişcare, şi este alături, printre altele, de echipele de handbal U Alexandrion Cluj (fete) și Steaua Alexandrion București (băieți) sau de grupările de fotbal Petrolul Ploiești, CSMS Iași, Universitatea Craiova sau Dinamo București. “Alexandrion Grup România derulează o serie de activități care se adresează direct suporterilor. Astfel, compania Alexandrion oferă mingi de fotbal suporterilor prezenți la cele mai importante meciuri din Liga I, dar si mingi de handbal la partidele din ligile naționale, masculin si feminin. Aceste mingi au fost create după un concept personalizat, care transmite angajamentul şi implicarea companiei în încurajarea unui stil de viaţă din care sportul să nu lipsească. Totodată, compania oferă, lunar, peste 4.000 de bilete gratuite pentru suporterii echipelor sponsorizate, prin astfel de inițiative dorind să aducă românii din nou aproape de sport. La finalul lunii ianuarie, Fundaţia Alexandrion a organizat o dezbatere pe tema nevoilor de finanţare din sportul românesc, dezbatere care a precedat Gala Trofeelor Alexandrion, unde au fost decernate 10 premii sportivilor cu rezultate excepţionale în 2015. Această inițiativă reprezintă un demers în premieră în România și face parte din strategia Fundației Alexandrion de a marca excelența și performanța în sport. În cadrul Trofeelor Alexandrion au fost premiați 10 sportivi: gimnastul Marian Drăgulescu, Elizabeta Samara (tenis de masă), Simona Halep și Horia Tecău (ambii, tenis de câmp), Anghel Iordănescu (fotbal), Tiberiu Dolniceanu (scrimă), Ana Maria Brânză (scrimă), Cristina Neagu (handbal), Cristiana Stancu (arte marţiale) şi Andreea Chiţu (judo).

Despre Fundaţia Alexandrion

Fundaţia Alexandrion şi-a pus amprenta în susţinerea constantă a artei, culturii şi sportului românesc încă de la fondare, din anul 2003, după ce, în prealabil, a derulat activităţi de implicare socială şi sportivă sub umbrela Grupului Alexandrion. Sute de proiecte din aceste domenii, dar şi sponsorizări punctuale şi activităţi de într-ajutorare s-au concretizat cu sprijinul Fundaţiei. Printre aceste proiecte se numără refacerea unor lăcaşe de cult, lansări de cărţi, retipărirea, alături de Biserica Ortodoxă Română, a Bibliei de la Bucureşti, Premiile Constantin Brâncoveanu, Premiile Matei Brancoveanu, Gala Trofeelor Alexandrion, sponsorizarea Olimpiadelor de la Atena, Beijing şi Londra, precum şi suţinerea mai multor echipe de handbal şi fotbal.

Despre Alexandrion Grup:

Înființat în anul 1994, Alexandrion Grup a creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse al Alexandrion Grup cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piață, inclusiv băuturi tradiționale românești. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* și 7*, Cava D’Oro, Vodka Alexander și Vodka Kreskova, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, afinata, vișinata și caisata Saber Premium, Saber Fructe de Pădure, dar și alte produse care au asigurat companiei poziția de lider pe piața băuturilor spirtoase și tradiționale din România.

Alexandrion Grup România este cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, care deţine cea mai modernă secţie de producţie din sud-estul Europei, amplasată pe o suprafaţă de 20 ha, în comuna Bucov, arealul Dealu Mare, din judeţul Prahova. Aceasta a fost realizată în anul 2010, în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro şi înglobează activităţile din cele trei fabrici deţinute anterior, în Creta, la Iaşi şi la Rădăuţi (fabrica Saber). În cei peste 20 ani de activitate, compania a creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, fiind vândute peste 230 de milioane de sticle de băutură. Operațiunile Alexandrion Grup România se extind însă și asupra altor domenii conexe şi includ activităţi în agribusiness, prin Domeniile Salameh, care au în proprietate peste 2000 ha de teren agricol; sectorul automotive, cu import, distribuţie şi leasing de maşini; international trading business, cu operaţiuni proprii derulate în Brazilia de peste 10 ani; imobiliare, dar şi în sectorul construcţiilor, prin fabrica de curaţ compozit Sidera Stone, din Constanţa. Acesta este singurul producător de plăci de cuarţ compozit şi dale din România şi unul dintre cei 14 existenţi la nivel global. Fabricarea produsului Sidera se realizează cu înaltă tehnologie Breton şi materii prime de calitate superioară.

cg boloni

jchg

cg dukadam

cg bumbescu

cg barb

cg pistolcg balint

cg sup