Bustul Simonei și victoriile

Despre Simona Halep s-a consemnat printre primele dăți în presă deabia când a împlinit 17 ani. După decizia ei de micșorare a sânilor. Gest ce a generat diverse reacții pe atunci. Cea mai virulentă fiind cea a tabloidului The Sun, care şi-a invitat cititorii să semneze o petiţie prin care să o determine să renunțe la operație.

În lume, aproximativ 10 milioane de femei au făcut operații la sâni. Bine, majoritatea au efectuat implanturi mamare. Reprezentantele sexului frumos susțin că aplează la astfel de operație pentru a-şi spori încrederea în ele. În tabăra cealaltă, misoginii le acuză că o fac pentru a obține diverse “beneficii” din partea sexului opus. Nu știu dacă cei care au judecat decizia Simonei de a se opera la sâni sunt tot misogini. Însă parcursul şi evoluţiile ei senzaționale de după operație confirmă faptul că Simona a obținut o victorie asupra contestatarilor.

După ce a urcat pe culmile succesului, a devenit firesc să se consemneze în presă despre Simona. Însă, la noi, a apărut o specie (sau subspecie?) aparte de “fani”, inclusiv din media. Care aproaape că au “condamnat-o” la victorie eternă. Din acest motiv desființându-i aproape fiecare gest și punând-o la zid la orice înfrângere.  Ori, în România, pe cât de mult sunt admirați eroii din sport, parcă pe atât de mult sunt invidiați de către unii. Astfel că se ajunge ca eroul să fie aproape”călcat în picioare” de către acești “fani”, poate și din cauza celebrității mult dorite a acestuia. De aceea, Simona a fost “acuzată” de către acești “susținători” că a înșelat așteptările, fiind aruncată la “groapa de gunoi” a decepției.  Din fericire, monitorizând reacțiile după turneul de la Shenzen, se pare și asupra acestora Simona a repurtat o victorie.

Dar pe când și un bust pentru Simona Halep? Așa cum marilor jucători în alte țări li s-a ridicat, în semn de apreciere.

(de Romeo Chiriac)