Boxing Day în Premier League: 3 meciuri Live pe Eurosport 1

Cele mai importante partide ale etapei cu numărul 18 din campionatul Angliei se văd în direct pe Eurosport 1. Fotbalul de calitate din Premier League nu ia pauză în perioada sărbătorilor de iarnă iar Eurosport 1 vă oferă în direct cele mai interesante partide. A doua zi de Crăciun, de Boxing Day se desfășoară runda a 18-a, iar pe Eurosport 1 și online pe Player puteți urmări 3 confruntări cu implicații atât la titlu dar și în partea inferioară a clasamentului. Ziua de sâmbătă începe cu un rezumat al etapei precedente plus avancronica acestei runde, programul fiind difuzat pe Eurosport 1 de la ora 13.00. De la 14.30 dăm startul transmisiunilor Live și mergem pe Britannia Stadium, acolo unde Stoke City primește replica celor de la Man. United. Ambele formații sunt în pierdere de viteză: gazdele au adunat 7 puncte în ultimele 5 etape în timp ce oaspeții vin după eșecurile cu Bournemouth și Norwich. La 16.45 intrăm în direct cu Anfield, acolo unde are loc derby-ul acestei runde. Surprinzătorul lider din Premier League, Leicester încearcă să plece cu toate punctele de pe terenul lui Liverpool, așa cum a făcut și în etapa trecută, atunci când s-a impus cu 3-2 în deplasare cu Everton. După o perioadă destul de reușită, trupa lui Jurgen Klopp e într-un declin destul de pronunțat, obținând un singur punct în ultimele 3 etape. Ziua de sâmbătă se încheie cu disputa Newcastle vs Everton (19.30), adică duelul formațiilor de pe locurile 17 respectiv 10.

Live pe Eurosport 1 din Premier League, etapa 18:

– Stoke vs Man. United, sâmbătă de la 14.45

– Liverpool vs Leicester, sâmbătă de la 17.00

– Newcastle vs Everton, sâmbătă de la 19.30

Programele Eurosport 1 / Eurosport 2 pot fi urmărite online pe Eurosport Player. (text si foto: tv.eurosport.ro)