Beyonce și Coldplay vor concerta în pauza Super Bowl. Marele meci, la Dolce Sport, pe 7 februarie

Ce-a de-a 50-a ediție a Super Bowl-ului, marea finală NFL, va putea fi urmărită în exclusivitate pe Dolce Sport, pe 7 februarie. Beyonce și Coldplay au fost confirmați pentru a susține concertul din pauza galei Super Bowl de anul acesta. Beyonce va concerta pentru a 2-a oară în pauza finalei ligii nationale de fotbal american, după show-ul susținut în 2013. Cântăreața de 34 de ani are de bătut recordul deținut de Katy Perry, care a avut cel mai urmărit concert din istoria competiției. Trupa Coldplay a colaborat recent cu Beyonce la lansarea noului album ”A Head Full of Dreams”. Concertele susținute în pauza galei Super Bowl sunt renumite pentru prezența numelor grele din domeniul muzicii. Printre aceștia se numără: Michael Jackson, The Rolling Stones, Bruce Springsteen, Paul McCartney și Madonna. Finala campionatului de fotbal american va avea loc la 7 februarie, în California.