Astra – FC Copenhaga, miercuri, ora 20:30, live pe Digi Sport 1

Campioana României, Astra, înfruntă în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor FC Copenhaga. Prima manşă va avea loc la Giurgiu miercuri, de la ora 20.30, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1.

Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro. Astra se află la a patra participare consecutivă în cupele europene, prima însă în Champions League. Giurgiuvenii au ca obiectiv repetarea cel puţin a celei mai bune performanţe în Europa din istorie, calificarea în grupele Europa League. Un succes în “dubla” cu danezii i-ar asigura Astrei minimum un loc în grupele celei de-a doua competiţii continentale a cluburilor. Meciul va fi condus la centru de Istvan Vad. Arbitrul maghiar va fi ajutat de compatrioţii săi Istvan Albert şi Peter Berettyan – arbitri asistenţi – şi Sandor Szabo, arbitru de rezervă. Delegat UEFA la acest meci va fi germanul Wolf-Gunter Wiesel, în timp ce observator pentru arbitri din partea forului continental a fost desemnat francezul Michel Vautrot. Vad este arbitru internaţional din 2007 și a condus o singură dată un meci al unei echipe româneşti, anul trecut: partida dintre Partizan Belgrad şi Steaua(4-2), desfăşurată pe 5 august, în manșa secundă a turului al treilea preliminar al Champions League. Atunci, Steaua a ratat calificarea în play-off-ul pentru accederea în grupe. A condus cu 2-1 la pauză, dar a avut o cădere în repriza secundă și a primit 3 goluri, fiind eliminată, după ce scorul din turul de la București fusese 1-1. La Belgrad, Steaua a avut și un eliminat: Isvan Vad i-a arătat direct cartonașul roșu căpitanului Fernando Varela, pentru faultul în urma căruia s-a acordat și penalty-ul din minutul 47, din care sârbii au trimis în bară.