Argeş Cup şi-a desemnat câştigătorii

Argeş Cup, competiţie care s-a desfăşurat la Tenis Club Curtea de Argeş, şi-a desemnat câştigătorii (http://www.frt.ro/ro/competitii_detalii/6376).

La categoria 10 ani, fete, favorita nr. 1, Rebeka Mirică, a pierdut în finală cu favorita nr. 2, Eva Maria Prasacu (Tenis Club Atlas), scor 3-4(4), 3-4(3).

În competiţia băieţilor, la 10 ani, Matei Perniu (AS Piteşti) l-a învins pe favoritul nr. 1, Victor Crînguş (Tenis Masters), scor 4-1, 3-4(4), 13-11.

La 12 ani fete, s-a jucat în sistem turneu final, iar clasamentul a fost: Patricia Otto (ACS AT Rm. Vâlcea), Flavia Ogrezeanu (Ten Club Tenis), Alexia Ceauşu (ACS AT Rm. Vâlcea) şi Gabriela Păun (TC Atlas). La băieţi, David Pulpea (CS Ceramus) s-a clasat pe primul loc, cu trei victorii, fiind urmat de Ioan Maniţă (TC Curtea de Argeş), cu două victorii, Florin Pîrvu (TC Curtea de Argeş), cu o victorie şi Ştefan Hodoş (TC Curtea de Argeş), zero victorii.

La categoria 14 ani fete, unde meciurile s-au jucat în sistem turneu final, câştigătoare a fost Miruna Tudose (Dacia Mioveni), cu trei victorii, urmată în clasament de Elena Coca (TC Rm. Vâlcea), două victorii, Diana Arman (TC Curtea de Argeş, o victorie) şi Bianca Mihăescu (TC Racheta Campionilor, zero victorii). La 14 ani băieţi, Rareş Sandu (LPS-CSS Piteşti) l-a învins în două seturi pe Damian Dobre (Dacia Mioveni), scor 7-6(5), 6-4 şi a pus mâna pe trofeul pus în joc.

La categoria 16 ani fete, care s-a jucat în sistem turneu final, câştigătoarea a fost Liliana Rogojinoiu (CS Tineretului Vâlcean), cu trei victorii. În clasament a fost urmată de Sofia Mihăilă (LPS-CSS Piteşti), cu două victorii, Maria Mincă (TC Câmpulung), o victorie şi Andreea Pintilei (TC Curtea de Argeş), zero victorii.

Sponsorii competiţiei au fost Dr. Oetker Romania, Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului a fost SCG – Smart Corporation Group.