BREAKING NEWS
Search

Antrenorul Marius Stoica, despre play-offul Ligii a doua: “Toate cele șase echipe pot promova”

Tehnicianul care a dus CS Mioveni în lupta pentru accederea pe prima scenă fotbalistică nu ascunde faptul că și-ar dori însă ca în prima ligă să ajungă cele două formații din județul Argeș.

După o pauză de mai bine de 3 luni, cauzată de epidemia COVID 19, pe data de 4 iulie se va da startul și luptei pentru promovarea în Liga 1. Cele șase echipei care-și vor disputa play-off-ul, UTA Arad, Petrolul Ploiești, Turris Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Rapid și CS Mioveni au aflat programul ieri, când la sediul FRF a avut loc tragerea la sorți.

Marius Stoica, antrenorul care a reușit să ducă CS Mioveni pe locul secund în Liga a doua, echipă aflată acum în lupta pentru promovare, le ține pumnii foștilor săi elevi, dar și noului antrenor, Claudiu Niculescu, cel care l-a înlocuit cu o etapă înainte de întreruperea campionatului. Valorosul technician consideră că toate cele șase echipe calificate, au șanse la promovare.

“ În momentul de față, CS Mioveni e o echipă antrenată pentru un loc pe prima scenă fotbalistică. Orice echipă are șanse să promoveze. Vor fi cinci jocuri foarte disputate, cu antrenori de calitate. Mi-aș dori ca cele două echipe din acest județ să intre în istorie și să ajungă amândouă pe prima scenă fotbalistică”, a spus acesta.

Cât despre înlocuirea sa de la cârma formației din Mioveni, Stoica a adăugat că nu are niciun motiv de supărare și că Claudiu Niculescu poate duce echipa în prima ligă.

”A fost decizia conducerii, probabil una benefică pentru clubul nostru Sper și-mi doresc ca Claudiu Niculescu să reușească să ducă mai departe munca pe care eu am depus-o într-un an de zile. Nu am de ce să fiu supărat, pentru că rezultatele pe care le-am avut au fost excepționale în acest campionat care, fără îndoială, este unul dintre cele mai valoroase și puternice din ultimii ani. Am condus echipa din prima până în ultima etapă dinaintea play-off-ului. Am muncit enorm de mult.. Iar ceea ce anticipam și glumeam când lumea nu ne dădea nicio o șansă, a devenit o certitudine, echipa luptându-se acum pentru promovarea în prima Ligă. Am format o familie și un grup care au încercat să gândească pozitiv., eu aducând acea mentalitate de a juca numai la victorie”, a mai spus acesta.



Clubul Media Business este o agenție full service care oferă de peste 8 ani servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate. Dacă sunteți interesat(ă) de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Te rog să ne contactezi la chiromelu@yahoo.com, 0744 525 607 (Romeo Chiriac).