Comitetul Internațional Olimpic (CIO) traversează o perioadă foarte bună din punct de vedere financiar, activele sale ridicându-se la 3,89 miliarde dolari, a anunțat președintele comisiei financiare a CIO

Active CIO bune înainte de JO, de 3,9 miliarde dolari

Comitetul Internațional Olimpic traversează o perioadă foarte bună din punct de vedere financiar, activele sale ridicându-se la 3,89 miliarde dolari, a anunțat președintele comisiei financiare a CIO, Ser Miang Ng, citat de www.agerpres.ro.

Cu ocazia prezentării raportului financiar al forului internațional olimpic, în cadrul Sesiunii care are loc la Rio de Janeiro, înaintea Jocurilor Olimpice 2016, Ser Miang Ng a precizat că forul olimpic mondial se află “într-o situație financiară sănătoasă și solidă”. Oficialul CIO a adăugat că activele globale au crescut cu 22 la sută, în timp ce obligațiile financiare totale se ridică la 2,48 miliarde dolari. Potrivit raportului financiar publicat după aprobarea sa în cadrul sesiunii, CIO prevede un beneficiu de 5,6 miliarde dolari în cursul perioadei 2013-2016, cu 5 la sută mai mult decât în 2009-2012. Majoritatea veniturilor provin din drepturile de televizare și a drepturilor de marketing legate de Jocurile Olimpice. CIO redirecționează cea mai mare parte a banilor încasați către comitetele olimpice naționale și federațiile sportive, reținând în jur de 10 la sută pentru proiectele sportive și propriile cheltuieli.