A fost lansat echipamentul tricolorilor pentru meciul cu Franța

A fost prezentat tricoul creat pentru primul meci al tricolorilor de la Campionatul European, cel cu țara gazdă, Franța, care va fi în deschiderea turneului final, pe 10 iunie. Tricoul are pe piept steagurile celor două țări, sub care sunt trecute data meciului și locul de desfășurare – Stade de France. Pe mâneca dreaptă este aplicată sigla Campionatului European din 2016, iar pe cea stângă se află un logo al campaniei UEFA – Respect. România va juca la Euro 2016 într-o grupă cu țara gazdă Franța, cu Albania și cu Elveția. Tricolorii vor deschide Campionatul European, la Paris, pe 10 iunie, pe Stade de France.

Meciurile României la Euro:
10 iunie – Franța-România (Saint-Denis, Stade de France)
15 iunie – România-Elveția (Paris, Parc des Princes)
19 iunie – România-Albania (Lyon, Stade des Lumieres)