300 de luptatori la Campionatul National de MMA

Capitala a avut parte de un extraordinar spectacol sportiv de combat, Federaţia Română de Kempo organizând Campionatul Naţional de MMA, la Centrul Sportiv “Apollo”. In cadrul competitiei a fost organizata si Cupa de MMA “Samurai Spirit” pentru sportivii de clasa “B”, o competiţie adresată luptătorilor de MMA mai puţin experimentaţi, dar cu viitor potenţial.

K amatto (1) “Deşi ambele proba  MMA este extrem de complexa, necesitând o anduranţă deosebită, peste 300 de sportivi din toată ţara au participat la Campionatele Naţionale. Pe tot parcursul zilei am văzut luptători foarte buni care au dat totul pentru a câştiga cât mai multe meciuri, cunoscând faptul că pentru federaţia noastră Campionatele Naţionale reprezintă modalitatea principală de selecţie. Dar pentru că suntem în permanenţă căutare de luptători foarte buni, pentru a depista cât mai mulţi sportivi cu potenţial, am organizat şi o cupă de MMA pentru luptătorii de clasa “B” şi vreau să vă spun că au fost şi acolo meciuri senzaţionale. Sunt absolut convins că unii dintre cei care au luptat în această grupă se vor califica pentru naţionalele viitoare de MMA şi nu numai. Trebuie menţionat ca probă MMA este cea mai complexă şi agresivă din cadrul FR Kempo şi tocmai de aceea, pentru protecţia sportivilor, nu oricine poate participa la Campionatul Naţional de MMA. Medaliaţii sunt sportivi ai FR Kempo, cu mare experienţă atât în competiţiile de amatori, cât şi în cele pro, motiv pentru care, cei care doresc să lupte cu ei şi să acceadă la podium trebuie să dovedească că merită acest lucru prin obţinerea punctajului necesar de calificare pentru intrarea în competiţie. Şi de această dată nivelul sportivilor a fost unul de înaltă clasă, oricare dintre luptătorii aflaţi în concurs putând emite pretenţii la titlul de campion naţional. Este foarte clar că sportivi de talia lui Bogdan Stanciu şi Izidor Bunea (CS Kudokai Atlassib/Mihai Adrian), Mihai Simion (Dinamovişti Fight/Albert Stoica), Zsolt Balla şi Grec Adrian (Bushido Salonta/Toth Ferencz) pot lupta oricând şi oriunde, aşa cum au dovedit-o în repetate rânduri. Profit de ocazie pentru a-i asigura încă o dată pe toţi sportivii participanţi, împreună cu antrenorii lor, de tot respectul meu şi vreau să-i felicit în mod special atât pe campionii naţionali en-titre, care în marea lor majoritate şi-au păstrat titlurile”. a declarat Amatto Zaharia, preşedintele FR Kempo.

K 1

Campionii naţionali de MMA – 2014

Juniori
-60 Kg: Mocanu Viorel Marian (CS The One Galaţi)
-65 Kg: Belecciu Marvin-Gilbert (CS Amatto Budokan)
-70 Kg: Yamato Zaharia (CS Amatto Budokan)
-80 Kg: Dimache Claudiu (CS Amatto Budokan)
-95 Kg: Petre Năstac-Andrei (SAG)
Seniori
-70 Kg: Predoi Flavius Cătălin (CS Kudokai/Dan Mătuşea)
-75 Kg: Mirel Drăgan (CSU Ştiinţa)
-80 Kg: Irimia Alexandru (CSU Ştiinţa)
-90 kg: Moraru Valentin (CS Amatto Budokan)
-95 Kg: Boros Gabriel (CSU Ştiinţa)
+95 Kg: Tolea Ciumac (CS Amatto Budokan)