28 de sportivi români la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang

Din 9 februarie, TVR va fi gazda Jocurilor Olimpice de Iarna PyeongChang 2018 şi va difuza, în direct şi înregistrat, cele mai importante şi interesante probe din sporturile de iarnă. Cea de-a XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă va avea loc Pyeongchang, în Coreea de Sud, în perioada 9 – 25 februarie 2018.

România va participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang (9-25 februarie) cu un lot de 28 de sportivi, a anunţat Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), după ce în urma finalizării procesului de calificare şi de realocare a locurilor cotă echipajul feminin de bob-2 a obţinut biletele pentru competiţia din Coreea de Sud.

Timp de două săptămâni, posturile canalului public de televiziune, TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR MOLDOVA și TVR+ vor transmite 102 evenimente sportive din 7 sporturi: patinaj artistic, schi (schi alpin, schi fond, schi acrobatic, short track, sărituri cu schiurile și snowboard), bob (bob și scheleton), biatlon, curling, hochei pe gheață și sanie.

Echipa Olimpică a României pentru PyeongChang 2018 numără 28 de sportivi, dintre care o rezervă, şi 27 de tehnicieni şi oficiali. Biatlonistul Marius Petru Ungureanu va fi purtătorul de drapel al României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 9 februarie și care se va transmite pe TVR 1 şi TVR HD.

Echipa României:

Bob (8 sportivi): Maria Adela Constantin şi Andreea Grecu (bob-2), Mihai Cristian Tentea şi Nicolae Ciprian Daroczi (bob-2), Dorin Alexandru Grigore, Florin Cezar Crăciun, Levente Bartha (bob-4), Beatrice Puiu (rezervă), antrenori Paul Neagu (bob-2 – feminin), Iulian Daniel Păcioianu (bob-2 – masculin), Silviu Dan Scurtu (bob-4);

Schi alpin (2 sportivi): Alexandru George Barbu, Ania Monica Germaine Caill – antrenor Sebastian Petruş Barbu;
Patinaj viteză (1 sportivă): Alexandra Ianculescu – antrenor Gregg Douglas Planert;

Schi fond (3 sportivi): Alin Florin Cioancă, Paul Constantin Pepene, Timea Lorincz – antrenori Carlo Zoller şi Constantin Daniel Borca;

Sărituri cu schiurile (1 sportivă): Daniela Vasilica Haralambie – antrenor Csaba Magdo-Nemeth;

Biatlon (6 sportivi): Eva Tofalvi, Cornel Dumitru Puchianu, Nicolae Remus Faur, George Răzvan Buta, Gheorghe Iulian Pop, Marius Petru Ungureanu – antrenori Gheorghe Gîrniţă, Gheorghe Vasile, Simon Marton; masor – Cristian Marian Mosoiu; serviceman – Roland Ciprian Gerbacea;

Sanie (5 sportivi): Raluca Strămăturaru (simpu feminin), Valentin Creţu, Andrei Turea (simplu masculin), Cosmin Atodiresei, Ştefan Muşei (dublu masculin) – antrenori Eugen Teodor Radu (sanie dublu), Alexandru George Comşa (sanie simplu);
Skeleton (2 sportivi): Maria Marinela Mazilu, Dorin Dumitru Velicu – antrenor Delia Ivas.