2020 se anunta exploziv in lumea tenisului

Sezonul de tenis 2019 tocmai s-a incheiat, dar iubitorii acestui sport nu au mult de asteptat pana la febra urmatoarelor competitii cu cei mai buni tenismeni din lume. Sezonul 2020 incepe in nu mai putin de patru saptamani si toti jucatorii de top vor fi in teren, imediat dupa Anul Nou.

Final de cariera pentru Caroline Wozniacki

Sfarsitul lui 2019 vine cu un anunt socant: acum cateva zile, daneza Caroline Wozniacki si-a anuntat retragerea din tenis. Intr-un mesaj publicat pe Instagram, fostul lider WTA le-a spus fanilor ca Australian Open 2020 va fi ultimul turneu din cariera sa. “Va anunt ca ma retrag din tenisul profesionist dupa Australian Open, in ianuarie. Nu e nimic legat de sanatatea mea si nu ne despartim. Va voi impartasi experientele mele si pe viitor” – a scris Caro Wozniacki pe Instagram.

Tenismena, in varsta de 29 de ani, a castigat in 2018 Australian Open, dupa ce a invins-o in finala pe romanca Simona Halep. Daneza este acum pe pozitia 37 in clasamentul mondial WTA, aminteste Ghimpele.ro.

Emotii pentru iubitorii tenisului inca din prima saptamana

Primul turneu din 2020 va fi cupa ATP, o competitie noua, pe echipe, care se desfasoara timp de 10 zile, 3 ianuarie-12 ianuarie. Participa doua vedete ATP din 24 de tari. In primele sase zile sunt competitiile pe grupe, apoi sferturile de finala, semifinalele si finala, gazduita de Sydney. Numarul 4 WTA, romanca Simona Halep, incepe sezonul 2020 in a doua saptamana a competitiei.

Bilant 2019

Comentatorii sportivi din presa internationala spun ca 2019 a venit si a trecut cu figurile ultra cunoscute, cum ar fi Rafael Nadal si Novak Djokovic si cu nou-venitii care au spart gheata in cariera lor si au participat cu succes la competitii de anvergura, cum ar fi australianca Ashleigh Barty si canadianca (de origine romana) Bianca Andreescu.

Nadal, jucatorul anului

Desi n-a dus-o grozav din punct de vedere al sanatatii (a avut probleme la genunchi si o suferinta abdominala) spaniolul Rafael Nadal a primit trofeul pentru cel mai bun jucator de tenis al anului, dupa meciul de la Turneul Campionilor. “Nu ma gandeam ca voi tine in maini trofeul la 33 de ani si jumatate. Sunt foarte fericit. E un moment emotionant. E multa munca in culise pentru a ajunge unde ma aflu acum” – a marturisit Rafa.

Jucatoarea sezonului: Ashleigh Barty

In privinta femeilor, alegerea a fost mai dificil de facut, cu patru castigoare de grand slam, trei sezoane consecutive. Naomi Osaka a avut o prestatie fluctuanta, dar japoneza a reusit pana la urma sa se impuna la Australian Open.

Simona Halep si-a adjudecat cel de al doilea titlu de grand slam printr-un meci impecabil, care va intra in cartea de istorie: finala de la Wimbledon, disputata impotriva celei mai mari jucatoare de tenis din istorie, Serena Williams.

Cea mai importanta modificare in tenis in 2020

De anul viitor, la toate turneele va fi introdus cronometrul dintre servicii, shot clock. Decizia a fost luata de ATP si WTA si are drept scop reducerea timpului in care jucatorul trebuie sa serveasca. Cronometrul va porni numaratoarea de la 25 spre zero.



Succes Grup - compania dumneavoastra de servicii integrate - marketing, presa, consultanta, software - Pentru detalii vă rugăm să ne contactați la contact@succes-grup.ro sau la telefon 0771.430.955.