Simona va juca, vineri, în semifinale la Madrid Open; Halep va evolua şi la dublu, în semifinale, alături de Begu

Simona va juca, vineri, în semifinale la Madrid Open; Halep va evolua şi la dublu, în semifinale, alături de Begu

Simona Halep va evolua, vineri, nu înainte de ora 15.00, în semifinalele Madrid Open, dotat cu premii în valoare totală de 5.924.318 dolari, contra jucătoarei letone Anastasija Sevastova, în al doilea meci de pe arena Manolo Santana.

De asemenea, în semifinale la dublu, Simona Halep şi Irina-Camelia Begu vor întâlni perechea Timea Babos/Andrea Hlavackova (Ungaria/Cehia), cap de serie 5, în al doilea meci de pe terenul trei. Perechea Simona Halep/Irina-Camelia Begu s-a calificat, în semifinalele de la Madrid Open, dotat cu premii în valoare totală de 5.924.318 dolari. Cele două românce au trecut în sferturile de finală de perechea Sania Mirza/Iaroslava Şvedova (India/Kazahstan), cu scorul de 6-3, 3-6, 10-6.