Sharapova revine în aprilie, în direct la Digi Sport, chiar în ziua în care îi expiră suspendarea

Maria Sharapova, suspendată 15 luni pentru un test pozitiv la meldonium, revine în circuitul WTA în luna aprilie. Ea va participa la turneul de la Stuttgart (transmis ÎN DIRECT și în EXCLUSIVITATE la Digi Sport), acolo unde organizatorii i-au acordat un wild-card.

Sharapova, 29 ani, fostă număr 1 mondial și care inițial primise o suspendare de 2 ani, a declarat că este încântată să revină pe teren cu prilejul turneului din Germania, care va debuta pe 26 aprilie şi pe care l-a câştigat de trei ori, între 2012 şi 2014.

“Nu pot fi mai fericită decât să revin în circuit la unul dintre turneele mele favorite. Abia aştept să-mi văd fanii şi să fac din nou ceea ce iubesc”, a spus Sharapova, care nu a mai jucat vreun meci oficial de anul trecut, de la Australian Open.

Suspendarea Mariei Sharapova se încheie marți, 25 aprilie, exact în săptămâna în care va avea loc și Stuttgart Open. Organizatorii au acceptat ca rusoaica să joace primul meci o zi mai târziu, miercuri, 26 aprilie. La turneul din Germania va participa şi liderul mondial, germanca Angelique Kerber, campioana din 2015 şi 2016.

Din 2017 vor fi 55 de turnee WTA şi toate pot fi urmărite pe programele noastre în următorii cinci ani.



Clubul Media Business este o agenție full service care oferă de peste 8 ani servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate. Dacă sunteți interesat(ă) de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Te rog să ne contactezi la chiromelu@yahoo.com, 0744 525 607 (Romeo Chiriac).