Dinamo întâlneşte Athletic Bilbao, CSU Craiova joacă împotriva AC Milan în turul trei preliminar al Ligii Europa

Dinamo întâlneşte Athletic Bilbao, CSU Craiova joacă împotriva AC Milan în turul trei preliminar al Ligii Europa

Formaţia Dinamo va întâlni Athletic Bilbao şi echipa CSU Craiova va juca împotriva AC Milan în turul trei preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri, la Nyon.

Ambele echipe din Liga I vor disputa turul acasă, la 26 iulie, şi returul în deplasare, la 3 august.

În turul trei preliminar ar putea evolua şi Astra Giurgiu, dacă va trece de Zira FK în turul doi preliminar. În prima manşă, giurgiuvenii s-au impus cu scorul de 3-1, iar returul este programat săptămâna viitoare. Dacă va accede în faza următoare, Astra va întâlni echipa ucraineană Olexandria, primul meci urmând să aibă loc în România şi manşa secundă în Ucraina.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *